Déracinés/ Rupți din Rădăcini, de Bogdan Zamfir

Copacii crescuți laolaltă formează păduri, unele dintre cele mai complexe ecosisteme care țin în viață plante și viețuitoare. Arborii par să aibă o memorie a lor, a locurilor în care au înmugurit întâiași dată, a primelor vânturi care le-au pus la pământ primele frunze, a primelor zăpezi care le-au degerat crengile, dar și a primăverilor resurecționale. Scoși din rădăcini, lasă, totuși o urmă, câtuși de mică. La fel și omul, atunci când se dezbară, vrând-nevrând de identitate, în cazna lui de a aparține unei alte lumi.

Uneori pleci pentru că vrei să te rupi de lumea în care nu te mai regăsești, care nu te mai reprezintă, alteori fiindcă simți că altundeva ți s-ar da o șansă sau pur și simplu pleci fiindcă nu ai încotro. În calea ta, ai să mai întâlnești oameni ca tine, fără identitate, dezrădăcinați, care a trebuit, ca și tine, să se adapteze singurătății, să facă față umilinței, să învețe să se descurce cumva. Unii dintre ei vor întâmpina blocaje, nu vor putea vorbi altă limbă, alții își vor ține ascunsă originea de frică ori rușine sau ambele, alții vor căuta în zadar răspunsuri la întrebări existențiale. Despre asta povestește Bogdan Zamfir în piesa lui.

Aș numi Déracinés/ Scoși din Rădăcini poemul emigrantului, pentru că textul este plin de sentimentalism, este emoționant, liric, filosofic, plin de pathos. Spune cu franchețe cu câte se confruntă expații, fără a arăta cu degetul către o destinație sau o persoană anume. Astfel că personajele sunt îmbrăcate la fel – în blugi și poartă câte un hanorac gri, iar de cele mai multe ori stau cu glugile trase. Nu au nici măcar nume. Au doar niște numere de identificare, niște cifre trecute în catastif, pe liste de așteptare către mai bine, de ordinul zecilor de mii, fiindcă sunt mulți ca ele.

Fără a evoca un spațiu sau un timp anume, Bogdan Zamfir imaginează un univers utopic, o țară în care curge lapte și miere, niște porți ale paradisului păzite de un înger-funcționar, care nici măcar el nu se află într-o poziție favorabilă. Unii au încercat să treacă dincolo de porți, dar fie au cedat, fie au fost respinși sau încă își așteaptă rândul preț de câteva secole – în scenografie sunt aruncate pe scenă câteva hanorace ce îi înfățișează pe aceștia. În lumea de jos, adică în țara de proveniență, poți fi la fel de singur, însă, cu la fel de puține perspective ca și printre străini.

Actorii ne vorbesc nouă, celor din public, ne privesc în ochi, ne fixează, activându-ne conștiința faptului că ceea ce se desfășoară sub ochii noștri pe scena CNDB este, de fapt, ceea ce se întâmplă peste umărul nostru semenilor noștri emigranți sau imigranți. Textul e atât de bun, încât trăiești cu personajele fiecare cuvânt rostit ori doar scris cu amărăciune, cu vehemență, fără ascunzișuri ori menajamente.

 Déracinés/ Rupți din rădăcini este genul de spectacol la care ar trebui să meargă mai ales scepticii care nu cred sau cărora nu le pasă că oamenii au drepturi egale, indiferent de rasă, sex, naționalitate ori preferințe sexuale. Cu riscul de a mă repeta, textul este atât de bun, încât te surprinzi clătinând din cap în semn de aprobare, iar când te uiți lângă tine și observi că și vecinul de scaun face la fel, atunci e clar un pariu câștigat.

Spectacolul se joacă în română, franceză și romani și este supratitrat în română și franceză. Se desfășoară în cadrul Saison France-Roumanie cu o distribuție formată din actori francezi și români. Îl mai puteți vedea pe 25 aprilie la Centrul Național al Dansului București.

Distribuție:
Audric Chapus
Fanny Cuvelier
Zita Moldovan
Annah Schaeffer
Bogdan Zamfir

Text și regie:
Bogdan Zamfir

Asistent de proiect:
Ioana Gonțea