4 SEPTEMBRIE (Miercuri)
Ora 19.00
Tot pe drum, pe drum, pe drum | Buletin de Telciu 2019
Echipa spectacolului: Alexandra, Ana, Andra, Damiana, Florin, Gusti, Katia, Maria Mihaela, Marius, Mihaela, Robert, Vasile
Spectacol realizat în timpul atelierului de teatru educațional din cadrul programului „Buletin de Telciu 2019” (Școala de vară de la Telciu), bazat pe poveștile de viață ale participantelor și participanților la atelier, cu vârste între 10 și 15 ani, și ale familiilor lor.
După ce anul trecut am vorbit despre școală, educație și copilărie în cadrul atelierului „Școală, școală, nu muri!”, acum am povestit despre călători și drumuri – se pleacă mult, se merge la muncă, se mai și vine acasă, se pleacă la liceu, la facultate, se pleacă în Europa, se pleacă peste ocean în State, fără telefoane și net viața ar fi foarte grea … Cei rămași visează că în curând pleacă și ei sau că rudele revin acasă., cei plecați își găsesc greu locul. Acasă e unde?
Pentru o oră ne imaginăm că timpul e un drum cu sens dublu. Haideți cu noi!
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durată: 1h
Limită de vârstă: +10
12 SEPTEMBRIE (Joi)
Ora 19.00
Totul e foarte normal – spectacol pentru părinți și adolescenți
Echipa proiectului: arh. Gabi Albu, psiholog Carmen Anghelescu, Alexa Băcanu, Viorel Cojanu, Silvana Negruțiu, Leta Popescu
fotografii: Andrei Runcanu
„Totul e foarte normal” vorbește despre o vârstă a schimbărilor fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței.
Spectacolul e dedicat părinților și copiilor cu vârste între 11 și 15 ani și încearcă, prin participarea lor activă, să ușureze comunicarea dintre generații, abordând în același timp teme care ne interesează pe toți: cât de importantă e educația sexuală în școli, de unde mai află azi copiii despre corpul lor, cât de înțeleși se simt și câtă nevoie au să comunice despre ceea ce li se întâmplă.
Scopul este acela de a stimula dialogul între părinți și adolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperirea identității sexuale.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durata: 1h 10’
limita de vârstă: +11
15 SEPTEMBRIE (Duminică)
Ora 19.00
Bunica e forță! | Avanpremieră
de Mihaela Michailov și Ioana Petre
Distribuție: Mihaela Rădescu și Silvana Mihai
Regie: Ioana Petre
Scenografie: Gabi Albu
Muzică: Alex Bălă
Coregrafie: Paul Dunca
Lighting design: Radu Apostol
„Bunica e forță” propune o incursiune tandră în istoriile personale ale celor care ne-au fost aproape în copilărie. Ale celor despre care știm mult, puțin sau aproape deloc. Ale celor care au inventat pentru noi o lume-joc în care anii se dau peste cap și ne fac, peste noapte, mari. Ale celor de care ne e uneori atât de dor încât ni le imaginăm copii ca să le avem mai mult timp cu noi.
„Bunica e forță” ne invită să ne întrebăm.
Când s-a născut bunica?
Ce și-a dorit să devină când era mică?
Când a zburat bunica prima oară?
Cine era bunica bunicii?
„Bunica e forță” e un spectacol dedicat tuturor femeilor minunate despre care avem nevoie să aflăm mai multe. Ca să ne descoperim. Ca să ne cunoaștem istoria.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durată: 1h 15′
Limită de vârstă: +9
16 SEPTEMBRIE (Luni)
Ora 19.00
Limite
Text: Mihaela Michailov, Radu Apostol
Versuri: Bobi Dumitraș (de la Fără Zahăr)
Distribuție: Mihaela Rădescu
Regie & lighting design: Radu Apostol
Scenografie: Gabi Albu
Muzica&spațiul sonor: Alex Bălă
Video: Elena S Găgeanu
Limite este un one-woman show comic și acid despre școala românească.
În timpul documentării artistice pentru spectacolul Limite, am intervievat zeci de profesori și profesoare din mediul preuniveristar, inspectori și inspectoare, reprezentanți ai instituțiilor care joacă un rol hotărâtor în sistemul educațional din România. Astfel am încercat să radiografiem realitățile educaționale cu care ne confruntăm și legăturile complexe dintre profesori, copii, părinți.
Am descoperit o întâmplare care a devenit emblematică pentru neputințe și dependențe de care ne lovim adesea, noi cei care gravităm în jurul școlii. O profesoară a trăit cea mai cruntă experiență profesională și umană din viața ei, întâmplare care nu a ajuns știre TV sau știre de cancan. Întâmplare care s-a consumat în tăcere, lăsând cicatrici multiple.
Limite pornește de la un caz real și extinde analiza acestuia asupra sistemului educațional din România, cu multiplele lui divergențe, incongruențe, discrepanțe, încercări de reformare și escaladare a unor erori moștenite.
Limite vorbește despre școala în care pare că nimeni nu-și mai găsește locul. Și sensul.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la 0732.101 860 / 0787.714 551 sau [email protected]
Durata: 1h 30’
Limita de vârstă: +14
17 SEPTEMRBIE (Marți)
Ora 19.00
MONSTER
de Duncan Macmillan
Distribuție: Liviu Romanescu, Augustin Kremser, Denisa Nicolae, Mihaela Rădescu
Regie: Nicolae Constantin Tănase
Scenografie: Adeline Andreea Bădescu
Lighting design: Alexandru Matios
Traducere: Denisa Nicolae
„Monster” este o disecție a procesului de educare si responsabilizare, a acelui moment în care adolescenții încetează să mai fie priviți de către adulți drept copiii care au nevoie de sprijin și protecție și încep să fie considerați o problemă.
Mai presus de toate însă, este o piesă despre speranță și răul pe care ți-l poți face ție și celorlalți atunci când pierzi controlul.
Mulțumiri: Răzvan Mizdan și Modulab
Parteneri de proiect: Asociația Telefonul Copilului, Atlas Help
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Producător: Vanner Collective în parteneriat cu Replika.
Intrarea este liberă, pe bază de rezervare AICI: https://biletemonster.eventbrite.com
Durata: 1h 45’
Limită de vârstă: +16
18 SEPTEMBRIE (Miercuri)

19 SEPTEMBRIE (Joi)
Ora 19.00
Copii răi
text: Mihaela Michailov
regia: Alex Mihăescu
distribuție: Katia Pascariu
mișcarea scenică: Farid Fairuz
muzica: Jak Neumann
O fetiță de 11 ani nu stă „cuminte în banca ei”. Învârte elastice în timpul orelor. Se joacă de‑a copilul liber. Visează girafe. E mutată de la o școală la alta pentru că nu se încadreză în sistem. Nu e un copil lider. Nu e un copil productiv. În timpul orei de
istorie, profesoara o pedepsește. Apoi colegii devin violenți cu ea. Apoi ea tace. Apoi ea nu mai vrea nimic. Mâine o să meargă la o școală nouă. Dar în ce școală este lăsată să fie ceea ce e – un copil nedresat?
COPII RĂI vorbește despre violență și supunere. Despre imaginația care se pedepsește pentru că îndrăznește să se exprime. Despe reguli și excese care pun la colț libertatea copiilor. Copii răi este un spectacol despre sistemul de educație din România, despre formele de violență care transformă o pedeapsă aparent banală într‑o amenințare colectivă, despre relațiile de putere copii‑profesori‑părinți.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] / 0732.101.860 / 0787. 714.551
Durată: 1h
Limita de vârstă: +8
20 SEPTEMBRIE (Vineri)
Ora 19.00
Cocoțat pe schele
Scenariul și regia: Robert Bălan
Cu texte de Andrei Doșa, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu, Igor Mocanu, Robert Bălan și alții
Distribuție: Virgil Aioanei, Nicușor Rotaru, Robert Bălan
Video: Petre Fall
Scenografia: Ana Iulia Popov
PR: Denisa Niță
Producător: Asociația Art No More
Partener: Centrul de Teatru Educațional Replika
Sponsor: UNITER
„Cocoțat pe Schele” este un spectacol introspectiv, despre cum vede societatea contemporană rolul tatălui și cum se raportează bărbatul la acest rol. Scenariul include prelucrări ale interviurilor realizate în perioada de documentare, informații preluate din mass media sau din anumite studii și textele scriitorilor Andrei Doșa, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu și Igor Mocanu, scrise pentru acest spectacol cofinanțat de AFCN.
Intrare liberă pe bază de rezervare: https://www.eventbrite.com/e/cocotat-pe-schele-tickets-65354309499
Durata: 1h 15’
21 SEPTEMBRIE (Sâmbătă)
Ora 19.00
Habemus bebe
Text: Elena Vlădăreanu
Distribuție: Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky
Guest star: Eva Bălan
Afişe, stencil: Andrei Gamarţ
Regia: Robert Bălan
Un proiect ART NO MORE cu sprijinul WASP – Working Art Space and Production
Creat în 2014, ”Habemus bebe” este un performance despre experienţa maternităţii, despre condiţia femeii-artist, despre confuzie şi crize, despre identitate şi panică, despre limite, corp şi… nutriţie.
Intrare liberă pe bază de rezervare: https://www.eventbrite.com/e/habemus-bebe-tickets-65354333571
Durata: 1h
22 SEPTEMBRIE (Duminică)
Ora 19.00
Mi-e rușine
Text/ Regie/ Scenografie: Alexandru Gorghe
Distribuție: Bogdan Bogdănoiu
Înregistrări: Mihaela Rădescu
Lighting design: Radu Apostol
Afiș: Agata Tabacu
Ajutor: Viorel Cojanu, Radu Apostol
„Mi-e rușine” este un spectacol despre tendința noastră de a deveni, în același timp, proprii tirani dar și proprii sclavi. Atunci când fiecare trebuie să fie „cel mai bun”, confruntarea cu realitatea ne provoacă un șoc din care pot ieși numai frustrări și cinism.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durata: 1h
Limită de vârstă: +11
23 SEPTEMBRIE (Luni)
Ora 19.00
Interior 0
De: Gabi Albu, Alex Bălă, Lavinia Braniște, Paul Dunca, Nicoleta Lefter, Mihaela Michailov, Katia Pascariu
Credit foto: Ioana Bodale
Spectacolul se bazează pe romanul „Interior zero” de Lavinia Braniște
Interior 0 e despre noi.
Despre cele și cei cu suflete varză, în căutarea unor puncte de stabilitate.
Despre cele și cei care bâjbâie după chirii mai ieftine în orașe înghițite de mafii imobiliare.
Despre cele și cei care lucrează în corporații, cu senzația apăsătoare că altcineva le trăiește viața.
Despre cele și cei care trăiesc mult în capul lor, pentru că doar acolo pare să fie puțin mai suportabil.
Despre cele și cei care se confruntă cu precaritatea și exploatarea.
Despre cele și cei care speră că binele temporar din viețile lor va arăta într-o zi mai bine.
Despre cele care ajung să creadă că dacă nu sunt programate să devină mame, nu sunt programate pentru nimic.
Despre toate interioarele 0 din jurul nostru.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durată: 1h 15’
26 SEPTEMBRIE (Joi)
Ora 19.00
Totul e foarte normal – spectacol pentru părinți și adolescenți
Echipa proiectului: arh. Gabi Albu, psiholog Carmen Anghelescu, Alexa Băcanu, Viorel Cojanu, Silvana Negruțiu, Leta Popescu
fotografii: Andrei Runcanu
„Totul e foarte normal” vorbește despre o vârstă a schimbărilor fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței.
Spectacolul e dedicat părinților și copiilor cu vârste între 11 și 15 ani și încearcă, prin participarea lor activă, să ușureze comunicarea dintre generații, abordând în același timp teme care ne interesează pe toți: cât de importantă e educația sexuală în școli, de unde mai află azi copiii despre corpul lor, cât de înțeleși se simt și câtă nevoie au să comunice despre ceea ce li se întâmplă.
Scopul este acela de a stimula dialogul între părinți și adolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperirea identității sexuale.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durata: 1h 10’
limita de vârstă: +11
28 SEPTEMBRIE (Sâmbătă)
Ora 19.00
Toată liniștea din lume | Avanpremieră
de Mihaela Michailov și Radu Apostol
Distribuție: Katia Pascariu
Regie &lighting design: Radu Apostol
Scenografie: Gabi Albu
Spațiul sonor & muzica: Alex Bălă
Video: Elena Găgeanu
Mișcare: Paul Dunca
12 ore din viața unei mame singure, cu doi copii de 14 și 16 ani.
12 ore ca un roller coaster emoțional între ”tipic” și ”atipic”.
12 ore petrecute între două lumi paralele.
”Toată liniștea din lume” e un spectacol despre Mamă.
Pentru toate clipele în care ai simțit că ești cumplit de singură.
Pentru toți anii în care ai tânjit s-auzi „mama”.
Pentru toate nopțile care ai sperat să se sfârșească în altfel de dimineți.
Producător: Ado în parteneriat cu Replika
Mulțumiri: Mika Mka pentru traducerea textelor în limba olandeză
Proiect co-finanțat de AFCN.
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la [email protected] sau 0732.101 860 / 0787.714 551
Durata: 1h 15’
Limită de vârstă: +16
29 SEPTEMBRIE (Duminică)

30 SEPTEMBRIE (Luni)