Dansul ca formă de expresie este printre formele de artă preferate mie. Un corp bine acordat cu mintea știe exact ce trebuie să transmită, iar felul în care se frânge uneori rupe bucăți din tine, la fel de bine cum atunci când se bucură, îți plantează speranță în suflet. E greu, aproape imposibil, să rămâi indiferent la o reprezentație prin dans, așadar dacă ai ocazia să mergi la un astfel de spectacol, zic să nu te gândești de două ori.
La Centrul Național al Dansului din București s-a pus în scenă un proiect marca PARADAIZ intitulat American Gipsy. Peste 20 de milioane de romi sunt împrăștiați în mai bine de 30 de țări ale lumii. Neavând parte de șanse pe tărâmuri familiale sau familiare, își caută norocul în alte lumi care poate îi vor primi cu mai multă deschidere. Pentru că nu, tot nu am ajuns la un nivel de educație care să ne determine să fim mai puțin părtinitori, în detrimentul minorităților. Pentru că nici până acum nu am învățat să ne raportăm la toți ceilalți ca la simpli oameni.
Pornind de la afiș m-am simțit ațâțată de poveste, este extrem de sugestiv: îi regăsim pe Raisa Mihai luând chip de Statuia Libertății, nimbată de Răzvan Rotaru și împreună cu care joacă rolurile unor romi plecați în căutarea binelui suprem, care are trei inițiale: SUA. Apoi, textul mi s-a părut absolut genial. Îi aparține Oksanei Marafioti, din a cărei autobiografie s-au inspirat producătorii show-ului. În romanul său, Oksana Marafioti povestește cum în adolescența ei timpurie tatăl, sătul de rasismul sovieticilor a decis că își dorește o viață mai bună pentru copiii săi, unde altundeva decât in țara tuturor posibilităților?! Cu cântec și magie (neagră) înainte!
Nimic din scenariu ori interpretare nu a avut nici urmă de patetism, nimic superfluu ori blazant, ba dimpotrivă: replicile sunt pline de haz (sau haz de necaz), actorii sunt plini de viață și joacă roluri multiple, complexe, trec pe nesimțite de la o stare la alta și mai și dansează, făcând ca totul să pară ușor. Mi-a plăcut felul în care au făcut publicul părtaș al poveștii.
Decorul este minimal, lăsând publicul să se concentreze asupra textului și asupra jocului excelent al celor doi actori. Răzvan Rotaru este neobosit, are o expresivitate de invidiat, un quelque chose care îi dă o naturalețe uluitoare pe scenă, ca să nu mai menționez de ce spuneam la început, de felul în care corpul lui este racordat minții, de modul în care redă stări prin dans, de cum se conectează cu muzica. Îi ține bine piept Raisa Mihai, un adevărat alter ego al lui Răzvan, la fel de valabil și invers.
Merită să vă rezervați un loc în sala Centrului Național al Dansului București – cu o acustică excelentă, apropo – și să vă bucurați de un spectacol cu umor de calitate, inteligent și subtil și de doi dans-actori extrem de talentați. Urmăriți site-ul CNDB, am speranța că se va mai programa American Gipsy.
Distribuția: Raisa Mihai, Răzvan Rotaru
Concept, text și regie: Mihai Lukács
Video: Ira Merzlichin
Scenografie: Mișa Dumitriu
Sound design: RekAbu
Coregrafie: Răzvan Rotaru