Adevărul doare. Așa își începe Neil LaBute pledoaria, așa își face intrarea Tudor Chirilă la unteatru, așa își face apariția Bobby, unul dintre cele două personaje din spectacol. Și repetă propoziția aceasta de mai multe ori, ca să îți intre bine în cap. Pentru că o să îți dai seama la final că ea este laitmotivul piesei.
Într-o pădure întunecată și îndepărtată, se întâlnesc după mult timp doi frați. Intelectuala Betty are în jur de 30 de ani și a devenit de curând decan al Facultății de Științe Umaniste. Aparent, are o carieră de succes, este căsătorită și are 2 copii. Bobby este mezinul, un tâmplar nonconformist, cu gura spurcată, care nu reușește nicicum să se așeze la casa lui. Și nici nu pare deranjat de aspectul acesta. El doar a venit să își ajute sora să strângă hârțogăria din cabana de pe malul lacului, ca să se poată instala noii chiriași.
Și aici începe scindarea personalității celor două personaje, a firii umane, în complexitatea ei, până la urmă. Fiecare dintre cei doi îl disecă pe celălalt și îi scoate la iveală, cred ei, cele mai dark părți. Se contrazic, își reamintesc conflicte vechi și aduc în discuție traume cauzate de diferențele pe care tind să le facă părinții între frați. Se pare că Betty era fata mamei, în timp ce Bobby îi seamănă izbitor tatălui său.
Bun, deci am înțeles că Betty este un model, în timp ce fratele său este un pierde-vară. Doar că lui LaBute îi place să încurce ițele poveștii și să șocheze, fiind un foarte bun manipulator al publicului său. Așa se face că Bobby află că Betty își înșeală soțul și nu doar atât. Ușor-ușor, ies la iveală fapte incriminatorii la adresa personajului Betty, căreia i se retrage titlul de model. Se pare că deja minte instinctiv, spre patologic, iar părțile sale dark abia acum se arată cu adevărat. Un personaj jucat excelent de către Mihaela Sîrbu, căreia autorul îi permite să jongleze între stări, de la calm excesiv la nevroză, de la echilibru emoțional la disperare, de la înger la demon. Tudor Chirilă este ca un pește în apă cu personajul său. Îl joacă cu naturalețe, fără nicio dificultate, lăsând povestea să curgă lin și fără a da de bănuit când urmează punctul culminant. Îi face jocul lui LaBute excelent.
In a forest dark and deep este o comedie dark care caută în adâncurile fiecăruia. Scotocește prin noi până dă de părțile noastre întunecate, care ies la iveală numai în preajma celor în care ne încredem cu adevărat și care nu au încotro și ne acceptă așa, cu tot cu ele. Imaginați-vă o cutie imensă, plină cu cutii, din ce în ce mai mici, una în cealaltă. Așa am petrecut 90 de minute împreună cu actorii, scoțând cutie din cutie, ca să ajungem la ceva neașteptat. Ce am reținut? Că uneori uităm din ce suntem construiți, că avem cu toții slăbiciuni și că putem ascunde drame cu o ușurință înspăimântătoare de ceilalți, dar nu de ai noștri. Și că, așa cum sugerează foarte bine înscrisul de pe cutiile pe care am stat așezați la unteatru, sufletul omului este Fragile, așa că trebuie să fie handled with care (mânuit cu grijă).
Vă recomand să mergeți să vedeți In a forest dark and deep la unteatru, se joacă în continuare în luna martie.
Sneek peak:
Gepostet von unteatru am Dienstag, 26. Februar 2019
In a Forest Dark and Deep
de Neil laBute
Traducerea: Luiza Vasiliu
Regia: Iarina Demian
Scenografia: Irina Moscu
Lightdesign: Daniel Klinger
Regia tehnică: Alina Dumitrache
Cu Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu
Acest articol a fost publicat și pe site-ul Bucureștii Vechi și Noi.