„Marea Rușine”, de Alina Șerban

Magda, studentă de etnie rromă, se pregătește să își susțină teza de doctorat. Îi propune coordonatorului ei o temă delicată, respectiv 500 de Ani de Sclavie Rromă. Se lovește de criticile propriului frate, iubitul român o părăsește, iar unii dintre profesori încearcă să o cenzureze. Ba mai mult, este amenințată cu exmatricularea, dacă nu va renunța la acest manifest. Dar ea nu renunță.

Povestește cum unii istorici compară sclavia rromilor cu cea a afro-americanilor din SUA. Și, deși există similitudini, contextul și condițiile sunt diferite, sclavia rromilor fiind cea mai lunga din istorie. Mihai Kogălniceanu încercase, în 1837 să ridice problema sclavilor rromi, urmând ca în 1864 să se proclame abolirea sclaviei acestora.

În final, Magdei i se alătură fratele, o colegă rromă și mama ei, o profesoară nonconformistă, care își dorește, ca și Magda, ca rromilor să nu le mai fie rușine pentru ceea ce sunt.

În fiecare an, pe 20 februarie, România sărbătorește abolirea sclaviei rromilor. Cei peste 500 de ani nu sunt, însă, menționați nicăieri în manualele școlare de istorie. Ca atare, creștem, în mare parte, cu educația foarte rar nepărtinitoare de acasă: „Te dau la țigani dacă mai plângi!” Devenim adolescenți, când încep să iasă la iveală preconcepții diverse: „Nu mai fi țigan!” Și tot așa…

Pe 20 februarie 2017, Alina Șerban, actriță, regizor și dramaturg de etnie rromă pune în scenă pentru prima dată Marea Rușine. Alina a absolvit UNATC, a fost bursieră la New York, a făcut un master la The Royal Academy of Dramatic Art și a fost studenta română a anului 2012 în Marea Britanie.

Ca și actriță, Alina este electrizantă, uluitor de imprevizibilă. Are un zâmbet cald, care nu trădează nicicum forța incredibilă ce rezidă în ființa ei. Forța aceasta îi este dată de o sumedenie de încercări grele la care a fost supusă, încă de copil. Și încă pare să adune experiențe, deși a înlăturat din calea sa obstacole ce păreau de nedepășit. Dar, pentru a-și depăși condiția, a muncit și muncește enorm. Alina a ales să fie activistă tocmai pentru că ea însăși este dovada lui „Se poate!” Un „Se poate!” gâtuit, chinuit, resuscitat ori de câte ori a fost nevoie.

Ca și regizor și dramaturg, dar mai ales ca și simplu om, Alina este extrem de coerentă, pasionată, rațională, încât îți asumi, tu, ca spectator, în mod inerent, responsabilitatea de a transmite mai departe mesajul ei, al nostru, al istoriei noastre. Spectacolul său, Marea Rușine, are ca și scop trezirea oamenilor din această amnezie generală, de a educa, de a oferi informație nouă, de a face lumină, de a schimba mentalități.

Cum m-am simțit? Pe alocuri, ultimul om, din pricina propriilor preconcepții. Mesajul piesei, proiecțiile vizuale, muzica, textul puternic proiectat pe parcursul piesei și jocul atât de bine asumat al actorilor sunt de o încărcătură emoțională greu de dus până la final, dar merită. Merită transmis și trebuie văzut.

Mergeți, așadar, la Excelsior, piesa se va juca și în luna decembrie.

Teaser:

Acest articol a fost publicat și pe site-ul Bucureștii Vechi și Noi.