Joseph Brodsky s-a născut în Leningradul anilor ’40, urmând să emigreze în Statele Unite în 1972. Deși a început să scrie poezii încă din 1950, până în 1990, nimic din ce scrisese până atunci nu a fost publicat în țara sa de baștină. A fost, în schimb, publicat în străinătate. Mai mult decât atât, în 1987 primește Premiul Nobel pentru Literatură. Doi ani mai târziu, avea să se nască, din condeiul autorului, Marmură.
Din gradenele sălii Toma Caragiu a teatrului Bulandra, martorii spectacolului asistă, ca un complet de judecată, la testimonialele celor două personaje condamnate la închisoare pe viață, pe nedrept, dintr-un pur nenoroc. Tullius (Marian Râlea) deschide spectacolul. Ne aștepta în mijlocul unei piscine din camera de închisoare. Își face apariția și Publius (Victor Rebengiuc). Îi secondează un canar viu, câteva cărți vechi și busturile din marmură ce infățișează câteva personalități ilustre ale poeziei antice romane.
Cele trei unități ale dramei clasice – timp, spațiu și acțiune – se condensează într-un dialog ce își are locul două secole după era noastră, într-o celulă-turn atipică. Modelele antitetice, dar și asemănătoare, pe alocuri, după care se construiesc personajele, ne fac să ne regăsim în fiecare dintre cei doi, câte puțin.
Tullius este însetat de cunoaștere, de fapt, pentru el, cunoașterea este adevărata libertate: […] O modalitate de a evada, Publius, se găseşte întotdeauna. Dar o modalitate de a rămîne… De fapt ce demonstrează o evadare? Că sistemul e imperfect. Acum, bineînţeles, ţie asta îţi convine. Fiindcă tu, Publius – ghici cine eşti? – iartă-mă că trebuie să-ţi spun, eşti un barbar. Fiindcă pentru tine Pretorul e un duşman, Turnul o temniţă. Pentru mine în schimb primul e un nimeni, iar al doilea un nimic. Numai că ei – nimeni şi nimic – trebuie să fie perfecţi. Unde mi-e somniferul? […] Încearcă să își convingă prietenul că suntem captivi cu toții, că spațiul este, oricum, limitat, că nu există infinitul. Există aici și acum și trebuie să fie perfect. Și asta ține de noi, indiferent în ce timp și în ce spațiu ne desfășurăm viețile.
Tullius încearcă să evadeze din temnița din oțel, însă sfârșește tot în ea, creând astfel o metaforă care te face să îți pui existența sub lupă. Pentru că, spune el, […] spaţiul e inevitabil. O coteşti după un colţ – te gîndeşti că poate-i o altă stradă. Dar e aceeaşi: fiindcă se află în spaţiu. Fiindcă totul e o încăpere: o duşumea, un tavan, patru pereţi. Sud şi Nord, Est şi Vest. Numai metri pătraţi. Sau, dacă vrei, cubi. […] Mai rău, omul însuşi este o fundătură. Fiindcă are o jumătate de metru în diametru. În cel mai bun caz. […]
Lesne de înțeles de ce Marian Râlea a primit premiul pentru cel mai bun actor în cadrul premiilor UNITER 2016.
Publius este personajul oarecum antitetic, el năzuiește la libertatea din afara temniței. Este mai mult noi decât ar putea fi Tullius, din punctul acesta de vedere. Publius se bucură, în schimb, de lucrurile mici, ca un copil captiv în trup de bătrân. Nu se sfiește să se dezgolească de frici, nici să își exprime insecuritățile, nici să își asume lașitatea, la o adică. Iar Victor Rebengiuc însuflețește personajul cu imensă asumare și cu un firesc unic, ca de fiecare dată când l-am văzut pe scenă.
Regizorul Yuri Kordonsky și scenograful Nina Brumușilă așează cu mare băgare de seamă fiecare detaliu în scenă. Ceea ce pare a fi un decor haotic de închisoare este, de fapt, o construcție metafizică, o reprezentare metaforică a vieții exterioare, dar mai ales interioare a personajelor. Victor Rebengiuc spune despre regizor că este un meteorit care a căzut în România. Stăteam şi noi liniştiţi şi deodată, poc, vine ceva care magnetizează. Îmi place teatrul rus şi am fost mereu fascinat de spectacolele lui Dodin, al cărui elev a fost Kordonsky. Kordonsky ne-a prezentat o altă faţă a piesei. A dat alte dimensiuni personajelor. Deodată era o altă lume. Am muncit mult la piesa asta. Acest regizor a reuşit să ne facă să ne iubim între noi şi să iubim spectacolul. Mi-am dorit să se întoarcă să lucreze iar cu noi, pentru că ne-a transmis o bucurie a comunicării totale cu ceea ce făceam.
Regizorul Yuri Kordonsky despre Marian Râlea și Victor Rebengiuc: Îmi doresc din tot sufletul ca acest text să fi fost o provocare pentru actori. Ambii sunt actori intelectuali, aceasta fiind singura cale de a aborda piesa. În timpul repetiţiilor am vorbit adesea despre filosofie, istorie, poezie, artă în general, pentru a înţelege modul în care funcţionează personajele: prin emoţie, dar şi prin idee. Am putut monta piesa aceasta, fiindcă ambii actori sunt intelectuali; ei au şi transmit puternic emoţia, dar au şi nişte minţi minunate, cu experienţă şi cunoştinţe despre istorie, ei înşişi fiind martori direcţi ai unor cataclisme istorice, martorii evenimentelor care au avut loc aici în ultimele decenii, evenimente care au schimbat faţa lumii. Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în ARTĂ. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski…
Marmură reprezintă un anacronism, o utopie cu înțelesuri de o profunzime incredibilă. Nu este o piesă care distrează, nici nu amuză, ci hrănește intelectul. Cei doi înțelepți împărtășesc idei filosofice, fac trimiteri către poezie, ei înșiși fac poezie pe scenă. Poezie la rang înalt, pe fond de teatru al absurdului… Greu de imaginat, știu, de aceea avizii după gândire și idei trebuie să vadă cu ochii lor.
La mulți ani, Marian Râlea!
Acest articol a fost publicat și pe site-ul Bucureștii Vechi și Noi.
Marmură, de Joseph Brodsky
Teatrul Bulandra
Traducerea de Mașa Dinescu
Regia: Yuri Kordonski
Decor și costume: Nina Brumușilă
Lighting design: Lucian Moga
Asistent regie: Taisia Orjehovschi
Distribuție: Victor Rebengiuc și Marian Râlea