Știți starea aceea dinainte de susținerea unui examen, când îți transpiră palmele și ai impresia greșită că ai uitat tot ce ai învățat? La intensitatea aceasta, starea de anxietate care apare în astfel de momente este „normală”. Patologia stării anxioase presupune nu doar palme transpirate, ci o serie de somatizări, uneori imposibil de controlat: asudat peste măsură, până la frisoane sau chiar stare de leșin, în timp ce simți că inima nu mai are loc în piept, iar în capul tău se derulează cele mai macabre scenarii. Coexistența cu o tulburare psihologică este, poate, cea mai dură încercare. Când ești atât de confuz, nu te lupți doar cu gânduri care nu par ale tale, te lupți și să funcționezi cât mai aproape de normal, la fel cum te lupți să păstrezi aparențele în fața celorlalți. Pentru că îți este rușine cu ceea ce ești. Pentru că lumea te judecă.
La Unteatru se joacă spectacolul-musafir Pisica lui Schrödinger, o minunăție de spectacol-poem care își propune destigmatizarea persoanelor ce suferă de anxietate ori depresie sau ambele, pentru că, de cele mai multe ori, cele două merg mână în mână. Este un spectacol dur, ingenios, șocant de direct. Luminița – nume ales ironic, dat fiind contextul – are 30 de ani și suferă de tulburare anxioasă. Povestește cum a început totul, adică cum a apărut această specie nouă denumită homo anxiosus sau veriga lipsă dintre homo sapiens și homo extinctus: Acum 300 de mii de ani, undeva în sudul Africii de Sud, am râs și l-am pocnit în joacă cu o piatră pe fratele meu când mi-a zis: „Nu te duce până lângă tigru, adu-ți aminte cum ne-a mâncat al doilea câine domestic din istorie, ca pe un pui de dodo.” Când tigrul și-a înfipt colții în gâtul meu mi-am dat seama că fratele meu avusese dreptate și am vrut să-mi recunosc greșeala, dar deja nu mai aveam corzi vocale. Am murit aproape imediat după, fără șansa de a-mi da genele optimiste mai departe. Viitorul se anunță depresiv.
Valentina Zaharia joacă excepțional rolul lui Lumi, este extrem de expresivă și volatilă. O secondează Vlad Benescu, aici alter ego-ul tinerei. Împreună, ei exemplifică prin discurs, dar mai ales prin pantomimă și dans trăirile personajului. Povestea Luminiței se vrea a fi o invitație la empatie, după cum susține și autoarea ei, Alexa Băcanu: Uneori, persoanele sănătoase au tendința să minimalizeze suferința celorlalți, dacă ea nu se vede. Depresia și anxietatea nu sunt suferințe evidente. Au și simptome fizice, dar nu întotdeauna. Da, spectacolul este și un apel la empatie. Sperăm că a funcționat. De asemenea, pentru persoanele care trec sau au trecut prin asta, mi se pare foarte util să înțeleagă că nu sunt singuri și că depresia nu e un capăt de lume, deși mulți cred asta. Adevărul este că situația se poate îmbunătăți, cu condiția să ceri ajutor.
Spectacolul are și umor, un umor negru necesar, ca o gură de aer în marea de realități dure. Ingenioase efectele generate de realitatea virtuală, la fel ca și metafora numelui ales pentru spectacol: În tumultul de stări confuzante și gânduri chinuitoare, Luminița nu este nici moartă, nici vie, ca și pisica din experimentul lui Schrödinger.
Mergeți să vedeți spectacolul acesta, este un exercițiu de conștientizare absolut necesar. Cei care trec prin experiențe similare, vor ști că nu sunt singuri, iar ceilalți vor înțelege de ce trebuie să fie mai atenți cu ceea ce spun sau fac, pentru că oamenii de lângă noi pot trece prin stări despre care noi habar nu avem.
Teaser:
Publicată de unteatru pe Marţi, 22 ianuarie 2019
Pisica lui Schrödinger
UNTEATRU
- Regie: Alexandru Bergeanu
- Distributie: Valentina Zaharia, Vlad Benescu
- Coregrafie: Mădălina Dan
- Scenografie: Ciprian Făcăeru
- Costume: Luiza Enescu, Ina Isbășescu