Lightwave Theatre Company și unteatru lansează co-producţia „Micul Prinţ” – spectacol destinat atât copiilor, cât şi adulţilor

Sâmbătă 1 iunie și duminică 2 iunie 2019, ora 19:00, Lightwave Theatre Company şi unteatru lansează la unteatru, str. Sfinții Apostoli nr. 44, Bucureşti, spectacolul „Micul Prinţ”, în regim de co-producţie. Este al patrulea spectacol din portofoliul Lightwave Theatre Company, după înfiinţarea companiei în 2013, şi primul adresat atât adulţilor, cât şi copiilor. Spectacolul a avut avanpremiera pe data de 15 mai 2019.

Cartea scrisă de Antoine de Saint-Exupery a fost publicată în 1943 şi a fost tradusă în peste 300 de limbi. Textul descrie într-un mod metaforic experienţa autorului, aviator de profesie, după prăbuşirea avionului său în deşertul saharian.

Lightwave Theatre Company și unteatru aduc opera lui Saint-Exupery în atenţia publicului prin intermediul păpuşilor în mărime naturală, a video-proiecţiilor şi a muzicii selecţionate pentru a reda cât mai fidel metaforele prezente în carte într-un spectacol de teatru emoţionant pentru adulţi şi fascinant pentru copii și din cauza personajelor Aviatorul, Micul Prinţ, Vulpea, Şarpele, Regele, Vanitosul, Geograful, Floarea şi Lampagiul.

Micul Prinţ

Regia: Cristina-Andreea Ion

Distribuţia: Petru Stratulat, Cristina-Andreea Ion, Oana Mihaela Cercel

Voci: Petru Stratulat, Cristina-Andreea Ion, Oana Mihaela Cercel, Dragoş Olaru, Dragoş Stanciu, Chriss Casper

1 și 2 iunie, ora 19:00, la unteatru

Durata: 1h 10 min

Vârsta minimă: 5 ani (spectacol recomandat și adulților)

unteatru promovează o generație de artişti, regizori, actori, muzicieni, coregrafi și artişti plastici. unteatru promovează educaţia prin cultură. unteatru asigură un spaţiu de repetiţii şi producţii care merită expunere. La unteatru se montează clasici reactualizați, autori contemporani și spectacole laborator.

Lightwave Theatre Company s-a înfiinţat în 2013, iar repertoriul companiei numără, în total, patru spectacole: „Reflection”, „Iubitazica”, „Sunt eu, Annabel” şi „Micul Prinţ”. Compania s-a făcut cunoscută publicului și prin numeroase apariţii TV, dintre care ies în evidenţă cele de la „Românii au Talent”, în 2015 şi 2019, şi „Die Puppenstars” la RTL Germania, din 2017. Spectacolele cu păpuşi în mărime naturală produse de Lightwave Theatre Company pentru publicul adult au călătorit, de-a lungul celor 6 ani de activitate, în Marea Britanie, Germania, Croaţia, Turcia, Bulgaria şi nu numai.

 

Rezervări: 0740 067 505

Bilete online pe Tomtix, MyStage şi Eventbook

Detalii şi informaţii:

Petru Stratulat (Co-fondator Lightwave Theatre Company, actor-păpușar & PR) 0740 067 505 / [email protected]

http://teatruvizual.ro

Dă mai departe
avatar