ART 4 ALL – Proiectul Cultural din cadrul Start ONG a ajuns la final!

În perioada aprilie-mai a anului 2019, Asociația Arte dell’Anima a implementat proiectul cultural ART 4 ALL”, proiect finanțat în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.

În cadrul acestui proiect, 60 de cursanți au fost împărțiți în 4 grupe (în funcție de vârstă) și au susținut un număr de câte 4 ședințe fiecare, la finalul căreia s-a realizat un curs deschis, bazat pe exercițiile specifice învățate de-a lungul celor 4 ședințe, în sala Amfiteatru din cadrul DGASPC Sector 1.

Cursurile au fost realizate la sediul fiecărui centru ales în parte: Centrul Pinocchio, Centrul Sf. Ștefan și centrul Sf. Iosif din sectorul 1 al Capitalei. Cursurile au avut loc în fiecare miercuri, în intervalul orar 13:00-17:00 și în fiecare joi, în intervalul orar 13:00-15:00 și 16:00-18:00. La sfârșitul cursurilor, pentru a analiza impactul asupra beneficiarilor, aceștia au completat un chestionar din trei întrebări simple despre percepția asupra acestor cursuri. Răspunsurile au fost pozitive în proporție de 100% și pe lângă multitudinea de jocuri noi învățate, majoritatea răspunsurilor au ținut de învățarea conduitei și respectului unii față de ceilalți. Spectacolul a fost filmat.

Trainerii acestui proiect, Theodora Popa și Vlad Lință, au experiență și studii în domeniu și timp de o lună de zile au fost implicați activ în dezvoltarea personală a copiilor instituționalizați. De la jocuri de imaginație, coordonare, atenție și concentrare până la lucru în echipă, ascultare, dicție și respirație, cursanții au făcut primii pași pentru o dezvoltare armonioasă a abilităților de comunicare și socializare.

Proiectul a fost dezvoltat și finanțat în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow. Mai multe detalii despre program puteți afla aici. Urmăriți video-ul proiectului aici: https://youtu.be/sG450_X_2so

Mulțumim Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 și domnului director Dănuț Fleacă pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect și pentru încrederea conferită! Mulțumim partenerilor noștri media: România TV, Bookhub, Agerpres, Cronica Română, Iqool, Radio România Actualități, Radio Tananana, România Pozitivă, Radio România Cultural – Iclasă, Hai la teatru, Agenția de Carte!

Dă mai departe
avatar