Luna martie se anunță a fi una promițătoare în materie de teatru. Odată cu venirea primăverii, Breasla Actorilor vine în întâmpinarea publicului bucureștean cu o nouă premieră, „Trosc!” în regia lui Andrei Adam, dar și cu alte 4 spectacole ce aduc un suflu actoricesc tânăr și o nouă perspectivă:
LUDWIG VAN BETHY, textul și regia Andrei Adam
8 martie 2020 | ora 17.00 | Teatrul InDArt
Distribuție:
Ludwig – Robert Poiană
Van – Massimiliano Nugnes
Bethy – Teodora Colț
Textul și regia: Andrei Adam
Proiecție video: Dorel Mihăilă
Afiș: Mădălina Sinoae
Durată: 1h 15’ (fără pauză)
Preț bilet: 40 lei
Unde începe şi unde se termină familia? Unde începe şi unde se termină dorinţa de a avea un copil? Cât înseamnă dorinţa şi cât înseamnă ego? Societatea oferă un cadru ideal sau cadrul existent dă notă unei societăţi care se vrea ideală? Întrebările acestea dau naştere unei poveşti care, la rândul ei, dă naştere unor alte întrebări. Spectacolul LUDWIG VAN BETHY înseamnă alăturarea unor principii psihologice în sfera unor oameni cu anumite trăiri, traume şi bagaje, fiecare cu imaginea sa distinctă despre copilărie şi familie.
CÂINELE MEU N-ARE NAS!, regia Mihail Raah
13 martie 2020 | ora 20.00 | Teatrul InDArt
One man show cu ALEXANDRU TUDOR SABĂU
Regia: Mihail Raah
Sound design: Marin Grigore
Voce: Daniel Hara
Costum: Claudiu Brăneanu
Machiaj: Cristina Sinoae
Afiș: Mădălina Sinoae
Durată: 60 minute (fără pauză)
Preț bilet: 40 lei
Nimeni nu își poate prevedea drumul. Pasiunile și dorințele neîmplinite, te pot împinge în niște direcții de neprevăzut. Totodată fiecare dintre noi este stăpân pe propriul destin. Doar că alergăm, alergăm mereu. Spre ce? Spre moarte? Dacă ne-am da un răgaz de liniște, poate am reuși să intuim calea cea bună. Câinele meu n-are nas! Un one-man show despre condiția individului modern, haotic și pasional, calculat și introvertit, vesel și furios, întrebându-se mereu: încotro?
TROSC! (Premieră), textul și regia Andrei Adam
16 martie 2020 | ora 19.00 | Teatrul de Artă
Distribuție:
Andreea – Andreea Stan
Barbu – Massimiliano Nugnes
Traian – Alexandru Tudor Sabău
Matei – Robert Poiană
Lavinia – Nuța Ilie
Silvia – Loredana Vlăduț
Mihai – Mihai Hurduc
Textul și regia: Andrei Adam
Consultant Artistic: Massimiliano Nugnes
Afiș: Melissa Antonescu
Durată: 1h 20’ (fără pauză)
Preț bilet: 40 lei
„TROSC!” sau „De noi nu se mai lipeşte nimic” este un spectacol despre şocul pe care îl
încasăm din relaţia noastră cu cei din jurul nostru. „Trosc!” este săgeata care se înfige în fiecare din noi atunci când nu ne mai regăsim, când ne simţim singuri, când societatea nu ne mai oferă susţinerea pentru visurile noastre. E ca o rupere de ceilalţi, ca o rupere în tine însuţi, ca un impact ireversibil asupra fiecăruia din noi.
WANTED, textul și regia Massimiliano Nugnes
19 martie 2020 | ora 19.30 | ARCUB București
Distribuție:
Pantalone Avari – Robert Poiană
Dottore Gulielmo – Alexandru Tudor Sabău
Alfonso / Arlecchino – Liviu Chițu
Capitano Pizzapasta – Mihai Hurduc
Matilde – Laura Manea
Speloncina – Cezara Munteanu
Cannolo – Alex Floroiu
Textul și regia: Massimiliano Nugnes
Măști: Stefano Perocco di Meduna
Coregrafie: Ioana Macarie
Scenografie: Mădălina Sandu
Costume: Ioana Colceag
Machiaj: Cristina Sinoae
Afiș: Mădălina Sinoae
Mulțumiri speciale: Melissa Antonescu, Diana Mihaela Moțea, Claudiu Brăneanu, Bogdan Boeru
* spectacol de Commedia dell’Arte, realizat de Breasla Actorilor sub supravegherea lui Michele Modesto Casarin
Durată: 1h 25’ (fără pauză)
Preț bilet: 40 lei
„WANTED” este primul spectacol independent de Commedia dell’Arte din România, scris și regizat de Massimiliano Nugnes. Textul ne vorbește despre incapacitatea omului de a vedea dincolo de lucruri. Preocupat de propriile gânduri, frici și ambiții, omul uită să fie om. Pantalone acuză pe nedrept, fără să vadă adevărul din fața ochilor săi, Dottore își mărită fata împotriva voinței ei, de dragul statutului social, Capitano este preocupat doar de starea lui de bine, iar Matilde e pe cale să renunțe la dragoste în favoarea libertății. Doar personajele populare, precum Speloncina și Cannolo, deși sărace și murdare, au norocul să trăiască în sărbătoare, prin preocupări și obiceiuri mărunte, date de la natură. Dar cum, în orice poveste există bine și rău, erou și antagonist, cineva trebuie să îndrepte lucrurile, și acela este Alfonso. Din motive neștiute, eroul dispare în noaptea balului dat în cinstea Matildei, stârnind o serie de încercări și conflicte în viața celorlalți. Apariția lui salvatoare, într-un moment de cumpănă, restabilește echilibrul comunității și readuce lucrurile pe făgașul lor natural.
MERSUL TRENURILOR, textul și regia Andrei Adam
25 martie 2020 | ora 20.00 | Teatrul InDArt
Distribuție:
Cecilia – Teodora Daiana Păcurar
Robert – Robert Poiană
Damian – Alex Floroiu
Textul și regia: Andrei Adam
Afiș: Alexandru Budacă
Durată: 1h (fără pauză)
Preț: 30 lei
„Mersul Trenurilor” este un spectacol încărcat de momente comice şi dramatice desfăşurate pe un fundament de teatru al absurdului. Publicul este purtat pe rând, prin situaţii simple de viaţă, prin lumea internă a actorilor, a teatrului şi prin circumstanţele cu
care se ciocnesc oamenii în faţa deciziilor cruciale.
CÂINELE MEU N-ARE NAS!, regia Mihail Raah
29 martie 2020 | ora 17.00 | Teatrul InDArt
One man show cu ALEXANDRU TUDOR SABĂU
Regia: Mihail Raah
Preț bilet: 40 lei
Modalități de achiziționare a biletelor și abonamentelor:
* Online: mySTAGE, iaBilet.ro, AmBilet.ro, Eventbook. Prețul diferă în funcție de taxele și comisioanele fiecărei platforme de vânzare bilete!
* Rezervare la numărul de telefon 0729.669.714.
BREASLA ACTORILOR este o organizație neguvernamentală, de drept privat și utilitate publică, ce promovează valorile cultural-artistice românești și universale, prin mijloace de creație și interpretare artistică.
Compania de Teatru a Breslei Actorilor organizează și susține spectacole de teatru, muzică și divertisment, simpozioane, recitaluri de poezie și alte manifestări culturale și artistice.