New York, 25 martie 1911. Un puternic incendiu izbucnește în fabrica Triangle Shirtwaist, în urma căruia pier 146 de muncitori – 123 de femei și 23 de bărbați. Majoritatea victimelor erau imigrante italiene sau evreice, cu vârste cuprinse între 14 și 23 de ani. Patronii fabricilor obișnuiau să încuie pe dinăuntru angajatele (o practică comună în acele vremuri, de altfel), ca nu carecumva să își ia pauze in afara celei oficiale. Când s-a declanșat incendiul, portarul, posesorul cheilor, nu se afla în apropierea ușii. Unele femei au murit arse, altele din pricina fumului inhalat, iar altele, deși se aflau la etajele 8, 9 și 10, s-au aruncat pe geam.
Teatrul Țăndărică găzduiește festivalul ImPuls. Lumea nu mai șușotește. Începe spectacolul.
Eroina noastră din piesa Dust (ro. Praf), la rândul ei o imigrantă venită să își facă un rost în țara tuturor posibilităților, își caută alinarea în amintiri, în povești din copilărie, în bunica pe care o lăsase în urmă și pe care avea să nu o mai vadă niciodată.
Jocul de umbre, efectul de poveste în poveste, lumina difuză, o mașină de cusut, o valiză și păpușile „vorbitoare” o însoțesc pe Ana în călătoria ei. Apare în cadru un cuier, pe care stau așezate un palton și o pălărie bărbătească – patronul abuziv și insolent, cu care eroina chiar are o altercație. Dacă v-ați întrebat vreodată cum se pot însufleți obiecte, încât să pară ca și cum ar acționa pentru ele însele, cred că Ana deține o rețetă secretă.
Ana împletește cele 2 povești, cea a ei însăși, tânăra plină de visuri și speranțe, care își lasă în urmă familia și pleacă în căutarea mai binelui și cea a unei tragedii colective, ambele la fel de reale. Și le împletește atât de frumos și de emoționant, încât nu ai cum altfel decât să rămâi inert, să te desprinzi de propriul corp și doar să simți.
Deși a fost un one-woman show, scena a părut plină tot timpul, iar Ana a folosit cu atâta istețime elemente la care nu m-aș fi gândit niciodată ca să redea unele momente din piesă.
Dust este piesa pe care Ana Crăciun-Lambru a pregătit-o pentru obținerea diplomei Master of Fine Arts în cadrul Universității din Connecticut. Cu aceeași piesă participă la World Puppet Carnival din Polonia, în 2016, unde primește premiul pentru Cea Mai Bună Actriță.
În 2013, Ana a participat, alături de grupul său de atunci – Uninvented Theatre şi de dansatorul Momo Sanno Peter – la emisiunea Românii au talent, unde au ajuns în semifinală.
Dust este dedicată bunicii Anei și este, totodată, un tribut adus victimelor incendiului din fabrica Triangle Shirtwaist și victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Sneak peek din spectacol, sursa www.anacraciunlambru.com:
P. S.: Pe Ana Crăciun-Lambru o puteți găsi La Opera Comică pentru Copii, Art Hub sau în Piața Victoriei, la proteste. Dar cel mai sigur pe Facebook, unde are o pagină oficială, pe care vă invit să o urmăriți. Acolo își anunță proiectele viitoare.
Teatrul “Țăndărică” din Bucuresti
Dust, de Ana Crăciun-Lambru.
Regia: Ana Crăciun-Lambru.
Scenografia: John Parmalee.
Distribuţia: Ana Crăciun-Lambru.