Lumea este plină de influenceri. Ca niște adevărați mentori, ei țin discursuri despre etică, despre political correctness, despre valori și egalitatea dintre sexe, rase, pături sociale. Un status de pe Facebook al unui astfel de influencer primește câteva mii de like-uri, câteva sute de share-uri, se preia mesajul în articole de ziare, influencer-ul face rost de câteva invitații la niște emisiuni TV, unde deplânge situația minorităților, a femeilor abuzate, a familiilor defavorizate. Pentru asta, primește o răsplată „frumușică”. Și mai adună niște followers. Și se descurcă „binișor”.
Interesul artiștilor față de problematici sociale este un trend și, de cele mai multe ori, se oprește la o abordare superficială, apatică a acestora. Este la modă să discuți despre situația grupurilor defavorizate, la fel cum este la modă să faci rost de subiecte tari în jurnalism. Toate astea aduc faimă, și, deci, bani. În genere, artiștilor le merge bine, le sunt aprobate fonduri de susținere pentru a documenta fel de fel de subiecte, situația subiecților din documentare rămânând, însă, neschimbată.
Căpeteniile orașelor, ale satelor, marionete ale sistemului politic, au rolul de a împacheta frumos tot felul de acțiuni ce par a avea un scop nobil, chiar artistic, dar care, în spate, ascund interese pur politice. Baza acestor acțiuni sunt ideologii naționaliste ale unor conducători care funcționează după un vechi proverb-principiu: divide et impera.
Un primar băimărean invită o echipă de studenți de la arte plastice să picteze zidul (adică gardul!) care avea să separe comunitatea rromă de români, mascând prin artă un gest total xenofob. Un regizor est-european stabilit în Occident discută în contradictoriu cu reportera situația refugiaților de pe tărâmurile nemțești. Pe scurt, regizorul consideră că nu toți refugiații sunt teroriști, însă toți teroriștii sunt refugiați. O echipă de creație realizează un documentar despre comunitățile vulnerabile. Ea, echipa, este complet detașată emoțional de situația pe care alege să o mediatizeze, invocând amorul artei pentru neimplicarea și superficialitatea cu care tratează realitatea celor mai puțin norocoși. Un grup de neo-naziști incendiază tabăra unor minorități. Reporterii, dornici de senzațional, își fac apariția îndată, filmează la locul faptei, fac transmisiuni live, însă nu intervin nicicum pentru a da o mână de ajutor celor afectați. Scriitoarea uncrainiană de origine evreiască Irène Némirovsky a ales să trăiască în Franța, stigmatizată, însă, din pricina naționalității sale. S-a botezat în Franța, a scris pentru valurile de extremă-dreapta, încercând să scape de sub acest stigmat. A fost, în schimb, judecată pentru faptul că a renunțat la propriile-i origini.
Pe scena lucioasă, actorii intră cu cipici antiseptici. E glamour și în decorul secundar, reprezentat de franjurile strălucitoare ale perdelei, dar și în costumațiile actorilor. Binomul artă-realitate, este redat prin combinarea unui element vestimentar casual cu ceva glowing. Proiecția textului somewhere in Europe în culori specifice unor steaguri europene ne anunță că spectacolul se bazează pe realități „internaționale”, că avem de-a face cu un adevăr universal.
Artists Talk realizează o radiografie a lumii culturale, criticând dur practicile lipsite de profunzime ale artiștilor. Este un demers extrem de curajos, având in vedere faptul că toți cei implicați în acest proiect fac parte din aceeași lume, cea satirizată în spectacol. Și este cu adevărat admirabil faptul că se pune în lumină o parte mai puțin expusă a intelectualității de pretutindeni. Scenariul este bazat pe întâmplări reale, ceea ce face ca poveștile surprinse să fie cu atât mai captivante, halucinante, chiar.
În 6 scene diferite, jucate în 4 limbi, actorii se metamorfozează fantastic, își asumă rolurile cu consistență, dinamism și măsură, elemente greu de combinat atât de uniform și de natural, în timp real. Cred că numai niște actori de calibrul lui Bogdan Zamfir, care a debutat în Franța, respectiv Belgia, alături de Ruxandra Maniu, actriță a teatrului Odeon, Ilinca Manolache, câştigătoare a unui premiu UNITER în 2016, Gabriel Răuţă, actor al teatrului Nottara și Alexandru Potocean, actor de teatru și film, sub bagheta regizoarei Gianina Cărbunariu, alături de scenografa Dorothee Curio puteau realiza un show de asemenea greutate. Un fel de reality show din backstage, căruia nu îi lipsește umorul, drama, de la care pleci cu niște învățăminte puternice, fiindcă publicul nu este scutit de critică – este parte din poveste, este implicat în șarada artiștilor, el îi susține, el îi aplaudă, el le dă like și share, rămânând, la rândul lui, indiferent față de realitatea de peste umăr.
Artists Talk de Gianina Cărbunariu a reprezentat România la Festivalul de la Liège. Mergeți la ARCUB să vedeți un spectacol cu totul altfel!
Teaser:
ARTISTS TALK
ARCUB
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Distribuție: Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Bogdan Zamfir
Scenografia: Dorothee Curio
Video: Mihai Păcurar
Muzica: Bobo Burlăcianu