La Țigănci, după Mircea Eliade

Țin minte că nuvela lui Eliade mi-a dat ceva fiori reci pe șira spinării în școală. În definitiv, temele ce vizează moartea cam au acest efect asupra mea. Asupra noastră(?). Nu mică mi-a fost suprinderea să trăiesc starea aceasta, chiar mai apăsat un pic, când am reîntâlnit personajul Gavrilescu pe scena unteatru. De parcă m-aș fi întâlnit cu povestea lui pentru prima dată.

Se păstrează povestea acelei zile insuportabil de calde de vară, în care eroul se întoarce din drum pentru a-și recupera valiza uitată acasă la mătușa elevei sale de pian. În care, ademenit de mirosul de nuc și de răcoare, se oprește La țigănci. În care cade într-o profundă visare.

Richard Bovnoczki ne înfățișează un Gavrilescu în căutarea absolutului, căruia oglinda îi reflectă, însă, goliciunea, ratarea. Fantasticul poveștii te duce cu gândul la puterea visului și la orizonturile nemărginite ale imaginației. Ele împreună te pot purta oriunde, în lumi cu prinți, prințese și palate de cleștar. În  cazul nostru, personajul este însoțit într-o călătorie înspre moarte, cu iele care se prefac în zeițe ale binelui, ce facilitează nunta din cer a eroului cu Hildegard.

Alegoria viață-moarte este suprinsă de Vlad Turturică prin contrastul dintre ușile închise la culoare și candelabrul luminat în alb. Același efect îl au costumele când negre, când colorate ale personajelor feminine, hainele deschise la culoare ale eroului în raport cu lumina oarbă a scenei, prezența birjarului – dricar, căldura în contrast cu răcoarea. Tramvaiul, vecinii, Otilia, doamna Voitinovici, Elsa fac parte din lumea reală, în timp ce grădina și ielele mijlocesc trecerea în lumea fictivă, iar birja este mijlocul prin care se accesează miticul, Hildegard reprezentând miticul însuși.

Admir felul în care Andrei și Andreea Grosu păstrează textul pieselor pe care le regizează, la fel cum admir curajul lor de a aborda astfel de teme grele. Și remarc, totodată, felul în care cei doi pun în valoare personajele – prin atmosferă, joc de lumini, muzică, contraste simple, fără a se folosi de cine știe ce decor pretențios, care poate le-ar face munca mai ușoară. Iar alegerea distribuției este una foarte fericită, întrucât se joacă închegat, uniform.

Richard Bovnoczki își exploatează personajul la maximum, creând un Gavrilescu fix așa cum trebuie să fie: ezitant, introspect, vulnerabil, hipersensibil, himeric. Alături de Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Corina Moise, Florina Gleznea, Cristina Casian, Bogdan Cotleţ, Florentina Ţilea, la rândul lor personaje ce au în ele ceva nepământean, creează un univers psiheledic, fantasmagoric, fascinant, pur și simplu, care își păstrează ambiguitatea la finalul celor circa 60 de minute.

Vă recomand să mergeți să vedeți La Țigănci la unteatru, este o experiență care vă va rămâne pe retină daca nu definitiv, multă vreme de acum înainte.

Trailer: