Memoria apei, de Shelagh Stephenson

sursa: https://www.tnb.ro/ro/teatrul/memoria#tabs-1

În 1996 dramaturgul Shelagh Stephenson scria Memoria Apei, piesă care, mai târziu, în 2000, primea Premiul Laurence Olivier pentru Cea Mai Bună Comedie. Există și o ecranizare a cărții intitulată Before you go, precum și reprezentații ale piesei de teatru în toată lumea. La noi, s-a jucat și încă se mai joacă pe scena Teatrului Național, sub supravegherea regizorului Erwin Șimșensohn, cu o scenografie semnată de Alina Herescu, în colaborare cu Eric Popescu.

Întrebarea care m-a urmărit pe tot parcursul spectacolului este Ce lăsăm în urma noastră, după ce nu mai suntem? Vi nu mai e. A fost o femeie pretențioasă la vremea ei, o seducătoare de bărbați în tinerețe, dar nu și o mamă prea bună. Ea a lăsat în urmă o casă plină cu frânturi din amintiri și trei fiice care se adună la căpătâiul acesteia, pentru a o conduce pe ultimul drum. Iar această reîntâlnire le face să culeagă și să pună cap la cap acele frânturi, reconstruind memorii parcă dintr-o altă viață.

Teresa este cea mai mare dintre surori. Conduce un mic business împreună cu soțul ei, Frank. Tot ea a îngrijit de Vi când s-a îmbolnăvit mai tare, simțind, tocmai de asta, o oareșce ranchiună față de surorile sale, care nu i-au fost alături bătrânei în ultimii ani de viață. Simte, totuși, și o răspundere maternă față de celelalte surori mai mici, de parcă ar trebui musai să îi ia rolul mamei lor, acum că aceasta nu mai e. Mary, fiica mijlocie a lui Vi, este medic. Deși, în aparență, este o femeie de succes, poartă poveri greu de dus: se iubește cu un bărbat căsătorit, a născut un băiețel când avea doar paisprezece ani, pe care l-a abandonat și despre care nu mai știe nimic de atunci. Catherine, mezina familiei, este pata de culoare a piesei. Se îmbracă excentric, vorbește porcos, este instabilă emoțional, cere cu voce tare atenția de care nu a beneficiat în copilărie. Este, totuși, cea mai vie dintre cele trei surori, cea mai imaginativă, cea mai liberă.

Așa cum o sugerează scenografia, dar și titlul metaforic, casa pare să se scufunde sub apă. Doar că aici apa are efecte terapeutice, de vindecare. Acele frânturi de amintiri se despart, ușor-ușor, în frânturi tot mai mici, pe măsură ce personajele își rostesc ofurile, până ce se dizolvă complet. Iar cele trei surori se vindecă, se împacă cu trecutul, cu ele însele, își iartă mama, se iartă ele între ele și sunt gata să meargă mai departe.

Personajele par să vină din lumi diferite, iar asta e destul de realist, frații chiar tind să fie diferiți. Actorii își asumă foarte bine rolurile, își păstrează stilurile unice până la final, când par să se omogenizeze, odată ce clarifică lucrurile și amintirile par să nu mai doară. Comicul de caracter și de situație contrabalansează momentele de dramatism, făcând din piesă o comedie neagră iscodită dintr-un cotidian valabil de la nașterea piesei și până astăzi.

Memoria Apei realizează radiografia unor vieți obișnuite, a unei familii obișnuite, cu tot ce vine la pachet cu aceasta: orgolii, divergențe, pizmă, taine, care sunt, – ca și în viață – de cele mai multe ori, biruite de sentimente mult mai puternice care leagă o familie. În piesă, totul e bine când se termină cu bine. În realitate, odată ieșiți pe ușă teatrului, rămâne întrebarea Ce lăsăm în urma noastră, după ce nu mai suntem?

Trailer:

Traducere: Diana David

Regia: Erwin Șimșensohn

Scenografie: Alina Herescu

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Light design: Daniel Klinger

Video: Dan Ionescu

Asistent Scenografie: Eric Popescu

Distribuția:

Teresa: Cecilia Bârbora

Mary: Medeea Marinescu/ Natalia Călin

Catherine: Raluca Aprodu

Mike: Marius Manole

Frank: Andrei Finţi

Vi: Diana Dumbravă

Dă mai departe

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of