Lucram deunăzi la harta teatrelor din România și m-am întristat zdravăn: și dacă ar vrea, oamenii nu au prea multe șanse, nici la educație, nici la sănătate, darămite la cultură, care înseamnă tot educație, până la urmă. E greu să cizelezi un popor dacă nu îi oferi șanse, la fel cum e idealist să îi ceri unui nevoiaș să scrie și să vorbească corect, în timp ce el se zbate pentru supraviețuire.
Spațiul Centrului Cultural Replika este o oază de speranță. Acolo, o mână de OAMENI oferă șanse. Merg la școli, se implică în formarea viitorilor adulți, găzduiesc evenimente culturale pentru toate vârstele și gusturile, – carte, film, teatru, concerte – exersează bunătatea sub forme înduioșătoare, făuresc cu și pentru tineri și nu numai spectacole mărețe. Mărețe prin mesaj, prin felul în care acesta este transmis, prin faptul că acel mesaj ajunge la toată lumea, fără excepție. De câteva săptămâni, își așteaptă musafirii de luni până sâmbătă cu spectacole, urmate de discuții despre o carte care are același subiect ca și piesa pusă în scenă, iar în zilele următoare continuă cu scurtmetraje cu aceeași tematică.
În seara aceasta, am văzut Rovegan, o bijuterie de spectacol pe care o recomand tuturor. Inspirată din cartea Lilianei Nechita Cireşe amare, Catinca Drăgănescu scrie cea mai reușită odă adusă mamei plecate peste hotare, la muncă. Are grijă să folosească un titlu nu neapărat sugestiv, căci dacă ar fi fost sugestiv, cel mai probabil, nu prea ar fi existat public pentru spectacolul acesta. Din păcate, tendința este de a ne focaliza pe noi și viețile noastre, de a pune lacătul pe bula noastră, fără a lăsa să pătrundă încă o știre despre o altă mamă nevoită să își lase copiii singuri sau cu bunicii și să plece ca să îngrijească de copiii și bunicii unor străini.
Ingenioasă paralela cu basmul Capra cu trei iezi, povestit pe tonalități diferite, când cu accent moldovenesc, când italienesc, când cântat, când urlat, cu extrem de mult umor, dar și cu un ecou de jale. Femeia româncă este, în povestea noastră, capra, iar capra e vaca omului sărac, capra carpatină română e pentru carne, capra e o investiţie pe termen lung. Pe tărâmuri străine, își duce fiecare zi la fel, cu sufletul acru ca de la acetto balsamico pe stomacul gol.
Mioara, interpretată de Mihaela Teleoacă, Ioana, iedul mijlociu, aici Valentina Zaharia și Vasilica, iedul ce mic, interpretat de Silvana Negruțiu alcătuiesc un trio excepțional. Ne fac cea mai frumoasă invitație la empatie, dar nu într-o notă dramatică ori patetică, ci printr-un umor de foarte bun gust, prin decodarea mesajului prin joc executat impecabil, ajutate de textul Catincăi Drăgănescu. Am remarcat sinergia atât de naturală a personajelor, pasajul fulgerător către alt și alt personaj realizat de către fiecare dintre cele trei actrițe, metamorfozate în mame, copii, bătrâni, doamne ori domni de bani gata, fiecare având dramele sale – fiindcă îndestularea nu înseamnă neapărat fericire.
Rovegan este unul dintre cel mai bittersweet spectacole pe care le-am văzut. Cu alte cuvinte, se râde mult, în hohote, dar se și plânge, crud și sincer. Cred cu tărie că este genul de spectacol care ne face mai buni unii cu ceilalți, mai răbdători, mai conștienți de condiția noastră, mai dispuși să oferim.
Momentul final, în care se proiectează un mini-documentar din județul Vaslui, avându-i ca protagoniști pe copiii lăsați în urmă de mamele plecate peste hotare este sfâșietor. M-a lăsat cu sentimentul că basmul lui Creangă este cel inspirat din realitatea acestor familii, cu gust de acetto balsamico pe stomacul gol. Vă spun, ar fi păcat să ratați spectacolul acesta!
Trailer:
Text si regie: Catinca Draganescu
Cu: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruțiu, Valentina Zaharia
Muzica: Alexei Turcan
Video și documentare: Alexandra Dinca, Vlad Bîrdu, Ionuţ Popescu