Se știe că geniul vine la pachet cu oleacă de nebunie, dar când nebunia este confirmată în acte, atunci geniul poate foarte ușor păli. Atunci când linia dintre vocație și rătăcire este prea subțire și sfârșește prin a ceda, rămâne delirul și o chinuială perpetuă. În mare, despre asta povestește David Auburn în Proof, o lucrare apărută în anii 2000, premiată cu un Pulitzer și un Tony pentru cea mai bună piesă de teatru.
Catherine este o fiică de geniu al matematicii, un geniu nebun, însă, care pierde controlul în fața bolii și care, în ultimii ani de viață, devine complet dependent de fiica sa. În mod justificat, Catherine, care pare să îi moștenească tatălui său calitățile excepționale într-ale matematicii, se teme să nu carecumva să îi fie transmisă și gena nebuniei. Se chinuie din răsputeri să se țină sub control, însă până și micile episoade depresive, care sunt frecvente la tinerii de 20 și ceva de ani o sperie. Nu este singura îngrijorată de aspectul acesta – Claire, sora ei mai mare, îi întărește nesiguranța. La fel și Hal, un tocilar fascinat de matematică și fost elev al profesorului Robert, care vizitează destul de des casa acestuia. Inițial, nici el nu îi acordă credit fetei.
Regizorii Andrei și Andreea Grosu, alături de scenograful Vladimir Turturică pun din nou în scenă un spectacol în care tot focusul este pe personaje, pe joc, pe trăiri, în care decorul este format doar dintr-o masă și două scaune. Și din nou fac o alegere bună, întrucât consistența personajelor, îndeosebi cea a lui Catherine, este suficient de puternică cât să cuprindă nu doar scena, ci întreaga sală de la unteatru.
Dana Rogoz este electrizantă, are o forță incredibilă de emitere a emoțiilor, reușește să ne facă să ne întrebăm până la final dacă personajul său îi moștenește sau nu nebunia lui Robert. Alături de Marian Râlea, ne oferă cele mai reușite momente din spectacol – dialogurile dintre tată și fiică fac deliciul serii, garantat! Florentina Țilea construiește o Claire conținută, dar care spune multe, fără a se folosi de cuvinte. Personajul ei pare a fi imaginea conștiinței lui Catherine, confirmându-i mai întâi insecuritățile, iar mai apoi maturizarea. Se întrepătrund foarte bine personajele lor.
Ionuț Vișan aduce echilibrul în spectacol prin personajul său, care, culmea, își face apariția în momente tensionate, venit, parcă, să stingă focul și să calmeze spiritele. Asta și pentru că el nu face parte din familie, iar în preajma străinilor tindem să fim mai ceva mai reținuți.
Proof vorbește despre familie, grijă, iubire, încredere, dezamăgire, angoase. Nu ne oferă un final, iar asta ne face să rămânem cu gândul acolo, la ce s-o fi ales de Catherine. Vorbește despre matematică, dar printr-un limbaj poetic: X = frig. E frig în decembrie. Lunile friguroase țin din noiembrie până în februarie. Mergeți la unteatru, Proof doar ce a avut premiera luna aceasta.
Sneak peek:
Gepostet von unteatru am Montag, 1. April 2019
Proof
de David Auburn
Traducerea: Anna Maria Popa si Costin Manoliu
Regia: Andrei si Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturica
Light Design: Dragoș Mărgineanu
Distribuția: Marian Râlea, Dana Rogoz, Ionuț Vișan, Florentina Ţilea
Acest articol a fost publicat și pe site-ul Bucureștii Vechi și Noi.