Familia Addams, regia Răzvan Mazilu

Foto: Vlad Catana

Credeți au ba, familia Addams a revoluționat lumea încă din 1938, când a fost creionată în 150 de panouri unice de către caricaturistul american Charles Addams.

O reprezentare satirică a familiei tradiționale americane a secolului al XX-lea, conceptul care a dat naștere fenomenului Familia Addams  a fost preluat în cinematografie, transpus și într-un desen animat de mare succes, dar și pe scenele din Broadway, sub formatul unui musical.

La noi, nu știu să existe școli specializate în arta musicalului, însă, arareori, un regizor curajos alege să pună în scenă un astfel de spectacol, spre bucuria privitorului avid de altceva. Spun curajos deoarece atunci când ajungi ca simplu spectator într-o sală de spectacol, – nu neapărat în calitate de spectator experimentat într-ale mersului la teatru – îți dai seama cam câtă muncă a fost necesară pentru a întregi puzzle-ul denumit musical, în toată complexitatea și măreția lui.

Coregrafie, regie, costume, decor, muzică, voce, poezie, poveste cu tâlc, expresivitate, efecte vizuale și auditive, emoție, mult, mult umor – sunt condimente ce, puse laolaltă, alcătuiesc această delicioasă supă dark ce a deschis stagiunea în curs pe scena teatrului Excelsior.

Regia și coregrafia sunt semnate de către Răzvan Mazilu, un maestru al coordonării, de o minuțiozitate impresionantă, un ager observator de talente pe care le șlefuiește până ce scoate la suprafață o versiune a acestora demnă de Broadway-ul despre care aminteam mai sus. Regizorul are alături o echipă cu care merge la unison și cu care a închegat un adevărat fenomen artistic pe scena bucureșteană.

Nu sunt suficiente aplauze pentru interpretarea fiecărui actor, fără excepție. Plăcerea mea vinovată, Gomez, jucat de Lucian Ionescu, duce la bun sfârșit o partitură extrem de solicitantă. Am avut norocul să le văd pe ambele Morticii jucând, respectiv grațioasele Oana Predescu și Camelia Pintilie. Ambele dau un aer senzual spectacolului atunci când apar pe scenă, fără ca măcar să apuce să își spună replica. Ana Udroiu în rolul lui Wednesday dă dovadă de o tehnică vocală de invidiat, iar expresivul Dan Pughineanu construiește un Lucas timid, stângaci în iubire, care încă se descoperă pe sine în postura de bărbat în devenire. Pugsley, Fester, bunica, cei doi Beineke, strămoșii și un Lurch cum nu ne așteptam întregesc tabloul familiei Addams, un tablou perfect, înrămat în iubire.

Familia Addams nu este doar un show de entertainment, ci și un reminder despre importanța familiei, despre adevăr, despre înțelepciune, despre compromis, despre respectul față de nevoile celuilalt, despre cea care triumfă, în cele din urmă, în orice bătălie – iubirea.

Familia Addams este o bucurie de spectacol, de la început până la sfârșit, pe care îl recomand din tot sufletul. Este recomandat 12+, așadar mergeți, cu mic, cu mare, să vă bucurați de o re-interpretare în cheie modernă a super-show-ului Familia Addams! Iar dacă vă gândiți să faceți cuiva cadou bilete la spectacolul acesta, garantat vă va mulțumi apoi.

FAMILIA ADDAMS

Libretul: Marshall Brickman & Rick Elice

Muzica și versurile: Andrew Lippa

Traducerea și adaptarea: Carmen Stanciu

Traducerea și adaptarea songurilor: Alex Ștefănescu

Gomez AddamsLucian Ionescu

Morticia Addams: Oana Predescu / Camelia Pintilie

Wednesday Addams: Ana Udroiu

Pugsley Addams: Matei Hotăranu 

Unchiul FesterMihai Mitrea / Radu Mitrea

Bunica: Aida Avieriței

LurchMircea Alexandru Băluță

Alice Beineke:  Maria Alexievici

Mal Beineke: Doru Bem

Lucas Beineke: Dan Pughineanu

Strămoșii:                                               

Marchiza:  Andreea Hristu                   

Clownul: Alex Popa

Mireasa: Iulia Samson

Soldatul: Dan Clucinschi

Balerina: Loredana Cosovanu

Gangsterul: Ovidiu Ușvat

Regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu

Producția muzicală: Alexei Turcan

Decoruri: Sabina Spatariu

Light design: Costi Baciu

Peruci, machiaj: Octavian Mardale

Efecte speciale și machiaj prostetic: Școala de Machiaj Prostetic

Asistent coregrafie: Monica Petrică

Consultant tango argentinian: Daniel Măndiță

Asistent scenografie, recuzită: Andrei Șova

Pregătirea muzicală: Maria Alexievici

Corepetitori: Anca Săftulescu, Maria Alexievici

Video: Cristian Niculescu

Recomandat: 12+

Durata: 2h 30 min (cu pauză)

 

 

 

 

Dă mai departe
avatar
2 Comment threads
2 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
3 Comment authors
GeorgianaSEO ResellerCristina Recent comment authors
Cristina
Cristina

Lucian Ionescu, nu Popescu. Erată…
Și, da, el și Gomez sunt din același film.

SEO Reseller

Awesome post! Keep up the great work! 🙂