Unul intre cele mai vechi conflicte care nu pare să își găsească dezlegarea cu una, cu două este cel dintre generații. Părinții și bunicii noștri, al celor din generația născută mai înainte de anii ’90, ne-au crescut pe repede-înainte, asigurându-ne strictul necesar, fără a zăbovi asupra nevoilor noastre sufletești. Odată cu apariția cablului TV, am luat contact cu o lume la care am început să năzuim în tăcere, apoi a apărut internetul atotsăvârșitor și așa, de la o generație la alta, exigențele au crescut. Doar că, deși acum avem în online atâtea surse care ne învață cum să… orice, comunicarea în offline e tot mai greoaie, iar conflictul dintre generații persistă.
Între o mamă și fiul său se rupe orice punte de comunicare odată cu decesul stâlpului familiei. Rămași doar ei doi, se transformă în străini ce par să nu își mai înțeleagă gesturile, dau vorbelor celuilalt conotații pur negative, fără a-și da răgazul de a le analiza la rece. Ea, în bucătărie, la birou și îmbrățișând când și când rămășițele celui ce i-a fost partener de viață, el, în camera lui, cablat la internet, cu căștile pe urechi în care răsună metal, ori la fabrica părăsită, alături de un alt prieten goth. Ea devine Ea în ochii lui, nu îi mai spune Mama. Iar Ea și numai Ea pare a fi vinovată pentru orice, pentru tot.
Interesant cum Ea încearcă să i se apropie fiului său, cum caută, deși nu tocmai etic, să îl descopere, să și-l apropie. Și interesant și modul în care internetul contribuie, de această dată, la reconcilierea, deși pur virtuală, între cei doi. În mod neobișnuit, internetul nu mai e bau-bau, ci devine spațiul în care, odată ce cele două personaje își acoperă ochii cu ochelari de soare par să vadă aceeași realitate. Sunt în consens, în sfârșit.
Niciunul dintre cei doi nu are mai multă sau mai puțină dreptate, iar actorii conving. Nu au avut o misiune ușoară, dat fiind faptul că au trebuit să întrupeze, fiecare, câte două personaje antinomice, pe alocuri. Andreea Bibiri strălucește pur și simplu, iar Vlad Lință, deși mai puțin experimentat îi ține piept remarcabil. În plan real, cei doi se duelează 1-1, iar în plan virtual fac un duo excelent. Decorul sumar, costumele, muzica, jocul luminilor asigură un fundal ce întărește jocul admirabil al celor doi actori.
Din nou, se dovedește că spectacolele minimaliste au un farmec aparte, iar Alexandru Mâzgăreanu, pe lângă faptul că a ales foarte bine distribuția, a înnodat inspirat elementele constitutive ale show-ului. Un show în care se râde mai mult decât se plânge și care te trimite acasă ceva mai deschis către offline.
Ea și numai ea de la Teatrul Act merită văzut. Atât adolescenții, cât și adulții au de tras niște învățăminte de aici, semn că educația prin artă își face treaba și că arta ar trebui să ocupe un loc de top în cultura noastră. Ar trebui…
Teatrul Act
„Ea şi numai ea” de Andrei Ivanov
Traducere: Raluca Rădulescu
Adaptare scenică şi regie: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografie: Dana Petre
Muzică: Alexandru Suciu
Distribuţie:
Andreea Bibiri, Vlad Lință