Despre bucuria de a trăi în „Tot Ce-i Minunat În Lume”, de Duncan Macmillan

http://www.teatrulact.ro/movies/tot-ce-i-minunat-in-lume/

Rollercoaster-urile. Pisicile prietenoase. Să te uiți la televizor până târziu, în noapte. Vocea lui Christopher Walken. Înghețata. Bătăile cu apă. Lucrurile cu dungi. Piesa numărul 5 de pe albumul preferat…

… sunt doar câteva dintre miile de lucruri pe care Ana i le pune mamei sale pe hârtie, în speranța că aceasta va regăsi pofta de a trăi. Are doar 7 ani și își dorește ca mama ei, depresivă cronic și cu mai multe tentative de suicid la activ, să înceapă să vadă frumosul din viață. Nu reușește să își salveze mama, însă se salvează pe ea însăși – douăzeci de ani mai târziu, lista aceasta capătă o viață a ei.

Tot ce-i minunat în lume abordează o temă foarte curajoasă – depresia. Poate părea o temă, culmea, deprimantă. Spectacolul este, însă, viu și interactiv. Publicul este invitat ad-hoc să ia parte la poveste, ca într-un show de improvizație. Fiecare spectator primește câte un cartonaș pe care este scris un motiv pentru care viața merită trăită. Pe parcurs, Ana strigă câte un număr ce corespunde unuia dintre cartonașe, iar de undeva din sală se aude câte o voce care rostește ce este scris pe cartonaș – fără excepție, ceva simpatic, care stârnește râsul.

 Tot ce-i minunat în lume este o poveste atipică. Macmillan mărturisește că nu și-a dorit să creeze ceva patetic, ci să expună micile minuni ale lumii, de care, indiferent de vârstă, avem nevoie să ne agățăm când și când, ca să putem merge mai departe. Pentru că, spune el: ‘’Sunt de acord. Viața este al dracului de grea.’’

Sunt prezente în piesă două cadrane: primul reprezentând drama bolnavului și a celor dragi, care suferă laolaltă cu el. În cadranul doi, avem parte de o abordare plină de haz din partea personajului, care inventează tot felul de ‘’minuni ale lumii’’, iar mesajele pozitive, comunicarea cu publicul, sunt un deliciu.

Fiecare stare prin care trece personajul Ana este însoțită de o lumină de o anumită intensitate. Intensitatea se schimbă odată cu trăirea personajului. Pick-up-ul din decor a avut un efect magnetizant. Orice consumator de muzică o să dea din cap și o să bată din picior. Discurile cărora actrița le dă Play te duc în cu totul altă lume, iei pauză de la introspecție și doar asculți muzica. Și dai din cap. Și bați din picior. Apoi, ideea cu cartonașele, cele de început și cele de final, când a trebuit chiar noi să ne gândim la un lucru minunat și să îl scriem pe un cartonaș, a avut efectul scontat – am trăit niște emoții greu de explicat, încercând să mă hotărăsc la o singură minune a mea. Și m-am simțit tare norocoasă.

Ieșind din sala de teatru, pereții holului erau încărcați cu mesaje lăsate de către cei care au mai participat la spectacol. Erau cartonașe cu „lucruri minunate”. Preferatul meu: Să bei apă când îți este foarte sete.

Denisa Nicolae a fost fenomenală. A jucat rolul unei fetițe de 7 ani, apoi al adolescentei, apoi al femeii ajunse la maturitate. Între timp, a avut grijă să implice publicul, să umple acele 90 de minute cu momente pline de haz, dar și emoție, toate la cote impresionante. Actrița a reușit, din nou, ca și în Lungs, să ne facă să trecem printr-un noian de stări copleșitoare, la o adică, dar necesare ca să ajungem să tragem învățăminte puternice.

În fiecare etapă a vieții, actrița își poartă diferit salopeta: ba poartă mâneci lungi, ba își dezvelește umerii sau o scurtează cu totul. Are grijă să exemplifice orice schimbare cu un gest, să te mențină interesat și curios, în timp ce în tine se dă o bătălie.

Mai toți știm cum să abordăm o durere de măsea sau o migrenă, practic, cum să ne tratăm atunci când ni se îmbolnăvește organismul. Dar, când vine vorba de probleme psihologice, suntem în negare. Despre depresie se discută ca și când ar fi un moft, o stare autoindusă, trecătoare și nimic mai mult. Despre sinucidere, acest păcat de neiertat de niciun dumnezeu al niciunei religii, cu atât mai puțin.

Piesa își propune să anuleze stigma pusă acestei teme de către societate, care trebuie, in schimb, să înțeleagă gravitatea situației – din ce în ce mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani își iau viața. Apoi, să învățăm, cu toții, să contrabalansăm greutățile vieții cu ceea ce ea ne oferă bun.

Tot ce-i minunat în lume ne îndeamnă să nu ne mai fie teamă sau rușine să fim triști. O replică dinspre finalul piesei sună așa: ‘’Dacă trăiești o viață lungă și ajungi la finalul ei fără să te fi simțit măcar o dată al naibii de deprimat, înseamnă, cel mai probabil, că nu ai fost atent.’’

Spectacolul Tot ce-i minunat în lume face parte din campania de awareness asupra depresiei și de destigmatizare la nivelul societății românești pe care VANNER COLLECTIVE a inițiat-o în 2017 alături de partenerii săi medicali: Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, Depresiv.ro, Atlas Help și Asociația Equilibrium.

Piesa a fost preluată de HBO și transformată într-un spectacol-documentar. Ca să vă faceți o idee despre Every brilliant thing:

 

„Tot ce-i Minunat în Lume” de Duncan Macmillan

Teatrul Unteatru

Distribuție: Denisa Nicolae

Regia: Nicolae Constantin Tănase

Scenografia: Adeline Bădescu

Dă mai departe
avatar